ADD Focul Viu Focsani
 

Vremea in Focsani

   -18° C

ultima actualizare
19:30


Prezentare mecanismul 2%


Eco Magazin - Magazin de ecologie


Parteneri

Scorpion Focsani
Vinexport Romania
Ziarul Corect

Radio Iasi

Finantatori

EEA Grants
Fundatia pentru Parteneriat
Autoritatea Nationala pentru Tineret
Mol Romania
Primaria Focsani

Trasee montane in Muntii Vrancei

Traseu 15: Virful Lacauti (1777 m) - dealul Chiisoara - valea Bisca Mare - Golul Covasnei - statiunea Covasna (600 m)

Marcaj: punct albastru

Timp: 4-4½ ore

Trasee de legatura: -

Caracteristici: -

Descriera traseului

Traseul leaga Muntii Vrancei de Muntii Bretcului si ajunge la marginea Depresiunii Brasov in statiunea balneoclimatica Covasna. Marcajul dateaza din 1975, este rar si degradat. Iarna, traseul se recomanda numai turistilor cu experienta si echipament adecvat.

In prima parte (aproximativ 20 minute), folosim poteca din spatele statiei meteorologice Lacauti, continuata cu drum de tractor, care sint urmate si de traseul 14. De la abaterea catre stinga a traseului 14, insotim cu fidelitate drumul de tractor, strabatind padurea de molid, intunecoasa si cu crengaris incilcit, numita "La Lilieci". Aceasta precede coborirea coastei priporoase si relativ golase, Golgota, care domina culmea dealului Chiisoara, infatisindu-ne spatii destul de largi din valea superioara a piriului Bisca Mare, din Muntii Bretcului si Intorsurii precum si, aproape in totalitate, Muntii Bucegi - situate in planuri, tot mai indepartate.

La baza Golgotei, imediat ce traversam un ses mic, intilnim pe stinga "Izvoru Popii" si patrundem pentru putina vreme intr-un molidis frumos, pe versantul sudic al dealului Chiisoara. In pajistea acestuia exista stina lui nea Din Tirdea, citiva fagi batrini si numeroase buturugi. Coborirea este continua dar intrucitva domoala, sfirsind in albia vaii Bisca Mare, imediat amonte de varsarea Piriului cu Ceapa, unde intilnim magazia anexa a statiei meteorologice Lacauti, o cabana muncitoreasca veche si drumul forestier care coboara la Comandau (stinga).

Traversam Bisca Mare prin dreptul magaziei mentionate, folosim un drum de tractor neutilizat si urcam prin pasunea de pe versantul drept al riului, in culmea Golul Covasnei. De aici, tot pe drumul de tractor, coborim in valea piriului Covasna, pina ce intilnim drumul local, care leaga localitatile. Covasna (dreapta, nord-vest) si Comandau (stinga), urmindu-l catre Covasna. Pe linga "planul inclinat" al caii ferate forestiere, dintre asezarile amintite, drumul ne conduce mai intii linga campingul "Valea Zinelor", apoi in perimetrul unde sint amplasate complexul hotelier "Bradul" (dreapta) si baza medicala de tratament "Cardiologia" (stinga), acestea apartinind statiunii Covasna, accesibile din centrul orasului cu autobuze locale.

O varianta nemarcata a acestui traseu, porneste din valea Bisca Mare, de la capatul drumului de tractor forestier coborit din Lacauti, utilizeaza pina la Comandau (8 km) drum forestier, continuat cu drum modemizat, local, pina in Voinestii Covasnei (inca 18 km). In centrul orasului Covasna se poate ajunge cu autobuze, traseul acestora prelungindu-se pina la statia C.F.R., situata pe linia 404, Bretcu-Tirgu Secuiesc-Sfintu Gheorghe.

In numarul mentionat anterior al revistei "Romaniei Pitoreasca", sint oferite date si despre doua trasee de legatura, marcate cu cruce rosie. Unul, traverseaza Muntii Casinului intre Zboina Neagra si satul Poiana Sarata, iar celalalt racordeaza Muntii Vrancei la Penleleu, strabatind culmile Lacauti, Giurgiu, apoi, prin piriul Harboca, ajunge in valea Bisca Mica, la unitatile silvice din punctul "Musau". Semnele de marcaj ale acestor rute nu au fost intilnite in spatiul muntos vrincean. Totusi, exista poteci pastorale, drumuri de tractor si forestiere, care pot inlesni parcurgerea itinerarelor mentionate.

Salveaza acum Pasarea de vant, Gabi Dimancea


Formular 230, directioneaza 2 la suta

Ecosemnal

Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov

Targuri si expozitii, standuri pentru expozitii, targuri in Romania, Ungaria, Cehia - Margran Cluj Napoca

Blog-ul lui Tica Lumanare

Transmont Fagaras

Cupe si Lire

A.N.A in Carpati

Tabere VSD

Festivalul cantecului de drumetie si arta fotografica "Focul Viu"

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

Sportul de Vrancea

 

 
home : despre noi : statut : proiecte : lira vranceana : trasee montane
cascada putnei : rezervatii : galerie foto : link-uri utile : contact
Web design by Costica Mocanu
© 1995-2020 A.D.D. "Focul Viu" Focsani